După articolul trecut despre Elrond, am primit un feedback extraordinar de bun. Nu mă așteptam. Mi-ați zis să mai scriu. Am scris. Iar a durat mult (câteva săptămâni, am mai tăiat, am mai refăcut, etc.) Pe scurt, a ieșit o carte:

Blestemul. Norocul poporului român. Așa aș spune mai degrabă. Cel puțin de data asta. Pentru că suntem într-un punct în care tehnologia nu a jucat niciodată, în întreaga ei istorie, un rol atât de important la nivel global. Și noi, românii, suntem binecuvântați să avem această incredibilă pepinieră de IT-iști, (re)cunoscută la nivel mondial.

Și în ultimii ani s-au schimbat tare mult în bine foarte multe lucruri în zona asta. Nu (mai) vorbim doar de programatori care lucrează pentru companii din afară și sunt plătiți foarte bine. Și, evident, a căror muncă e foarte apreciată. Vorbim în schimb (și) despre niște companii care fac vâlvă la nivel mondial, nu doar printre noi pe aici, prin România. Sau fac chiar mai multă vâlvă la nivel mondial decât printre ai noștri. Dar, până acolo, poate că mulți dintre noi am auzit de BitDefender, Bittnet, de curând de FintechOs sau de TypingDNA.

Dar, cu siguranță majoritatea am auzit de UiPath. O companie IT – se ocupă cu automatizarea proceselor robotizate, fondată în România, în anul 2005, care e cunoscută drept primul unicorn românesc. Adică a fost prima companie din România care a depășit o evaluare de 1 miliard de dolari. Da, 1000 de milioane $. Se întâmpla în martie 2018. După ce a primit prima rundă de finanțare de 1.6 milioane $ în 2016. Pentru aproximativ 10% din acțiuni, conform acestui articol. După alte runde de finanțare, UiPath este evaluată acum la 35 miliarde de dolari și la sfârșitul anului 2020 a depus actele pentru a fi listată la bursă în 2021. În America, pentru că deși și-a început activitatea în București, acum sediul central este la New York.

Cele 3 fonduri care au oferit finanțarea din 2016 și-au pus șampania la rece, pentru că cele 1.6 milioane $ investite atunci, valorează acum 3.5 miliarde $. Asta înseamnă o creștere a investiției lor inițiale cu 220.000%. Adică de 2200 ori mai mult decât au investit. Este un fel de jackpot pentru un fond de investiții de risc. E (aproape) ca și cum ar câștiga la loterie. Pentru că nu se întâmplă în fiecare zi așa ceva. Și rezultatul ăsta e doar în 6 ani. Asta înseamnă că oricare dintre noi, dacă am fi putut investi 100$ în 2016 în UiPath, astăzi am fi putut să încasăm 220.000$, în doar 6 ani.

Dar, de ce am subliniat dacă am fi putut investi? Pentru că noi, Ion și Maria, pe persoană fizică, putem investi abia începând cu 2021 într-o companie de genul UiPath, abia după o listare la bursă și chiar și atunci printr-un broker autorizat. Adică nu chiar așa, de capul nostru. Adică ori trebuia să ne cunoască personal Daniel Dineș, fondatorul și CEO-ul UiPath, și să ne ceară niște bani în 2016 pentru un număr de acțiuni, ori trebuia să fim fix unul dintre cele 3 fonduri care au investit. Dar, care erau șansele? Chiar dacă ne cunoștea Dineș, nu ne cerea nouă 100$. Pentru că nu avea ce să facă cu ei. Avea nevoie de mult mai mult și mai avea nevoie de niște uși deschise, pentru a accelera creșterea. Și noi nu aveam de oferit nici una, nici alta.

În schimb, de data asta, măcar avem o șansă să profităm și noi de un alt (posibil) succes românesc pe termen mediu și lung, unde bariera de intrare nu este atât de mare. Momentan.

Are legătura Elrond cu UiPath?

Păi are și nu are. Despre Elrond am scris foarte pe larg într-un articol precedent, plin de informații și rezumate mega utile, cu multe multe link-uri către articole și interviuri, multe dintre ele video. Și, dacă ai ajuns aici și încă n-ai citit articolul trecut, pe bune, chiar îți recomand. La fel ca la UiPath, și în cazul Elrond, vorbim despre o companie de tehnologie, plecată să cucerească întreaga lume, tot din România. Ambele companii au români tare ambițioși la cârmă, chiar vizionari am putea spune, oameni care sunt în prima linie când vine vorba de tehnologie și care au demonstrat deja.

După anunțul din martie 2018, când UiPath devenea unicorn, nu a existat o altă companie din România care să meargă pe același podium. Până la Elrond. Care a reușit să devină a doua companie românească evaluată la peste 1 miliard de dolari. Pe 28 ianuarie 2021. A scris toată presa despre asta, deci s-ar putea să fi auzit și tu. De la Forbes și Ziarul Financiar, până la TVR, profit.ro, Mediafax, Revista Biz, G4Media, Hotnews sau AlephNews.

La momentul scrierii acestui articol, tokenii (monedele) EGLD aflați în circulație duc compania Elrond la o capitalizare (marketcap) de aproximativ 2.5 miliarde de $. Au depășit și 3 miliarde săptămânile trecute. Pentru că oricât de mare și stabil ar fi un proiect, piața criptomonedelor este una extraordinar de volatilă.

Și de aici vine decizia mea de a scrie acest al doilea articol pe subiectul Elrond. Pentru că, după ce am scris primul articol, foarte mulți prieteni m-au întrebat în continuare. Tare, vreau și eu în rachetă. Pe 25 ianuarie 2021, când scriam acel articol, prețul unui EGLD era de aproximativ 50$ și încă nu apăruseră știrile despre noul unicorn românesc. Între timp a sărit și de 200$ și s-a întors la aproximativ 100$, iar acum este undeva la 150$. Ce credeți că s-a întâmplat? Când e plin de știri pozitive și peste tot în jur se aude/citește, se vorbește în cafenele, pe grupuri de whatsapp, etc., toată lumea sare în barcă.

Se numește FOMO – Fear of Missing Out (frica de a pierde). E o dovadă socială cumva. Dacă și prietenii și vecinii știu despre, e clar, nu vreau să rămân eu de căruță – lăsat pe dinafară. Dar, există 2 reguli tare importante în crypto:

  1. Nu investi mai mult decât îți permiți să pierzi;
  2. Orice crește, va trebui la un moment să și coboare – se numește corecție, și se aplică pe orice piață, doar că în zona asta corecțiile sunt mai brutale. La fel cum sunt și creșterile.

Și, în articolul ăsta mi-am propus să atrag cât mai mult atenția asupra unei a 3-a reguli: Nu investi în ceva ce nu înțelegi. Adică educă-te. Învață. Citește. Intră pe grupuri(pe Telegram în special), rămâi curios/oasă. Pentru că doar dacă (măcar începi să) înțelegi cu adevărat un proiect, atunci știi la ce să te aștepți și când vin nori mai negri. Și în articolul trecut chiar găsiți foarte multe informații utile despre Elrond, de la articole la video-uri, (mai) toate în limba română, de la oameni mult mai deștepți decât mine. Pentru că ăsta e un mare secret: dacă nu stăpânești un domeniu, la fel cum sunt eu în cazul tehnologiei, urmărește oameni mai deștepți decât tine. O să îți dai seama care dintre ei sunt de calitate și o să îi găsești pe cei care explică lucruri complicate pe înțelesul unui copil de 5 ani.

De ce (de data asta) suntem norocoși că suntem români, la fel ca Elrond?

Pentru că sunt peste 8500 monede a căror evoluție o putem urmări pe Coinmarketcap. (Aproape) fiecare dintre ele are o echipă în spate. Un proiect. Unele mai vechi, unele mai noi. Unele sute și mii și poate zeci de mii de ore de muncă. Unele chiar vor revoluționa lumea, altele doar speculează inocența sau naivitatea multora dintre noi. Și nu e ca la fotbal, să fie mii și mii de echipe dar toate să joace același joc. Nu. Dacă ar fi să fac o analogie, sunt și fotbaliști, și oameni de presă, și baschetbaliști, și actori, și maimuțe, și orașe, și planete, și hârtii igienice, și aur și acțiuni. Și multe. Și diferite.

Și, pentru oamenii care sunt și tehnici, se descurcă foarte bine și cu engleza, și au ceva experiență încât să compare câteva proiecte între ele, poate că e mai ușor să facă un rezumat și să înțeleagă care dintre proiecte sunt legitime și au o șansă și care dintre ele sunt doar trecătoare și se vor stinge la fel de repede cum au apărut.

Doar că, până și acești oameni, care au capacitatea să facă un studiu aprofundat, pentru a ajunge la o concluzie, chiar trebuie să treacă prin multe, multe analize. Noi, ceilalți, ce să mai zicem? Din 8500 monede, la ce să ne uităm? De unde să ne luăm informațiile? Ce scrie pe un site e și adevărat? Ce scriu eu aici poate să fie o invenție, nu-i așa? Exact. Dar norocul nostru, în situația asta, pentru că suntem români, e în primul rând că avem acces la toate informațiile astea în limba română, explicate pe înțelesul tuturor. Și echipa asta e plecată de la Sibiu. Peste 30 români numără echipa de bază. Acum, echipa Elrond are peste 50 români. V-am mai zis, mulți olimpici internaționali în domenii precum mate, fizică, robotică, inteligență artificială.

Se spune că din 6 oameni ajungi la oricine de pe glob. Adică dacă tu ai un prieten, care are un prieten, care…V-ați prins. Eu am făcut proba. Din 4 sau 5 oameni, am ajuns la Trump. Nu că l-am cunoscut, dar cunosc pe cineva, care cunoștea pe cineva, care avea un naș, care avea un prieten care mergea cu Trump prin vacanțe. Dacă mai pui că Trump se știe și cu Putin…

Așa și în situația asta. Am un verișor primar, să îi spunem George, care e student la info la Sibiu. Care are la rândul lui un coleg de facultate, care cumva lucrează sau colaborează cu Elrond. Și, l-am rugat pe verișor să se intereseze de echipă, și ce e pe acolo. El fiind pasionat de IT, cine știe, poate își găsea un loc pe lângă echipă, măcar un internship neplătit. Nu știi niciodată. Mi-a scris așa:

„Am vorbit și cu prietenul ăla de la Elrond. A zis că nu au nevoie de nimeni și că îi acceptă doar pe ăia super high level. Într-un fel ar trebui să mă bucur, că înseamnă că vor sa facă treabă bună”. Da, și eu mă bucur, pentru că exact așa m-am gândit și eu. Acum, puteți să întrebați și voi, printre prieteni, printre foști colegi de facultate, chiar puteți de curiozitate să scrieți pe facebook-ul vostru: dragi prieteni, știți pe cineva care lucrează la Elrond? Sau știți pe cineva care știe pe cineva? Probabil o să fiți surprinși. Oare despre câte alte proiecte din top 50 Coinmarketcap vă puteți interesa la nivelul ăsta?

Și, să nu ne facem griji, Elrond nu a crescut atât de mult (doar) pentru că am vorbit noi românii unii cu alții și l-am dus pe lună. În top 10 monede care fac valuri în Europa, stă destul de bine:

Elrond în Europa
Elrond în Europa

Și nu stă prea rău nici în America. Mai știți de invitația primarului din Miami ca Elrond să își mute sediul central acolo?

Elrond
Elrond în America

Dacă un proiect, în special în domeniul ăsta, nu e ce trebuie, pe termen mediu și lung va ieși ca o măsea stricată din liga mare. Pentru că un marketing bun omoară un produs prost. Iar marketing-ul pentru Elrond, înțeleg că abia începe. Adică ce s-a întâmplat până acum, a fost o creștere destul de organică. Însă totuși a crescut destul încât, dacă era cazul să nu fie un proiect solid, apăreau opinii pertinente și susținute, de la oameni mai deștepți decât mine, care înțeleg tehnologie.

Pentru cine vrea să vadă fapte și cifre, tot ce ține de creșterea Elrond găsiți aici, pe site-ul ăsta.

De ce compar Maiar cu Revolut?

În ultima intervenție pe Twitter/Periscope din 16 februarie, Beniamin Mincu spunea așa: De la lansarea oficială a rețelei Elrond, în 6 luni, am avut 115.000 conturi create și aproximativ 1 milion de tranzacții procesate. La 4-5 zile de la lansarea aplicației Maiar, numărul de tranzacții procesate a crescut cu încă 1 milion, ajungând la 2 milioane și numărul de conturi create ajungând la 200.000. Pe 16 februarie, la 2 săptămâni de la lansarea Maiar, numărul de tranzacții procesate a ajuns la 2.7 milioane, cu 57.000 de tranzacții înregistrate doar în ziua respectivă, până la ora 15:00. Iar numărul total de useri trecuse de 330.000.

Într-un alt interviu, Beniamin a spus: „Practic, în 4 zile de la lansarea aplicației Maiar am adus o adopție a rețelei cât adusesem înainte în 6 luni de zile, de când rețeaua era live”.

Eu fac o paralelă foarte simplă cu experiența personală a aplicației Revolut. Pe care am început să o folosesc prin martie 2018 și țin minte că apăreau 1-2 prieteni din agenda telefonului pe săptămână. Maxim. Astăzi, 3 ani mai târziu, încă 278 contacte din agenda mea au Revolut(da, am multe contacte). Prin comparație, în doar două săptămâni, 77 oameni din agenda mea și-au instalat aplicația Maiar a celor de la Elrond.

Într-unul din podcasturile sale, Naval, un indian-american cu o avere de peste 60 milioane $, investitor în multe startupuri de succes(Uber, Twitter, ClubHouse, etc.), spune că primele companii dintr-un domeniu anume, care reușesc să-și mărească cât mai mult rețeaua, și cu fiecare user nou adăugat se aduce plus valoare întregii rețele, pleacă pe un drum al succesului, de cele mai multe ori fără întoarcere.

Și ne dă un exemplu concret și simplu: să presupunem că există o comunitate de 100 persoane, care vorbesc în total 10 limbi, fiecare 10 persoane știu o limbă. Să spunem că una din limbile vorbite este engleza. Dacă unul din ceilalți 90 învață engleza, deja următorul om care va alege să învețe engleza va avea alți 11 oameni disponibili pentru a comunica. Dacă se ajunge la 25 de oameni, e cam gata pentru competiție.

Nu spun că e cam gata pentru competiția Maiar (care nu prea a apărut – deocamdată), evident e foarte mult de demonstrat până când să ajungă departe și foarte multe trebuie să se alinieze cu realitatea de pe teren. E clar că și experiența Revolut a făcut ca oamenii să fie mai deschiși la oportunități de genul. Și, dacă mai punem la socoteală și faptul că toată piața crypto a fost în creștere, da, îmi e și mai clar că s-au aliniat cumva planetele și momentul a fost perfect. Și cu siguranță că nu toți oamenii care au Maiar pe telefon sunt cei mai mari fani. Ca să și glumim puțin, cred că știm toți poza asta:

Am intrat în Elrond doar pentru tehnologie

Și mai știm că (încă) nu se pot transforma direct Egolzii din Maiar în cash. Deocamdată trebuie să treacă printr-un exchange. Și că inițial s-a cumpărat doar printr-un procesator de plăți – Moonpay, cu niște comisioane măricele. Bine, pentru userii noi, prima achiziție are comision zero. A apărut și al doilea procesator -Transak, iar comisioanele de achiziție sunt mai mici. Nu a fost așa din prima zi. A apărut pe parcurs. În plus, tot în ultimele intervenții, Beniamin spunea că sunt în discuții cu încă 4-5 procesatori de plăți și probabil curând vor mai apărea și alte opțiuni prin care vom putea cumpăra, și desigur, vinde EGLD prin Maiar.

Ce îmi spune mie asta? Că echipa primește feedback și ia decizii rapid. Așa cum e și normal pentru un startup care vrea să devină un nume la nivel mondial. Nici Revolutul nu a avut toate funcționalitățile de la început. Poate și de la Apple, vă amintiți de primul Iphone. 3. A trecut ceva timp de atunci și s-au îmbunătățit „câteva” lucruri. Așa și pentru Elrond și Maiar. Au fost anunțate deja câteva funcționalități în plus. Chiar cred că e doar începutul. E clar că echipa observă întrebările comunității, făcând referire la faptul că (încă) nu e disponibilă opțiunea de staking direct din aplicație. Dar, urmează.

Ce aș spune că e foarte, foarte important în zona asta a adopției? Pe 26 februarie, Elrond a semnat un parteneriat cu Netopia, prin care cei 30.000 comercianți din România care sunt parte din rețeaua acestui procesator de plăți, vor putea accepta plata cu EGLD.

“NETOPIA a fost în permanență un promotor al inovației în domeniul plăților, fiind singurul procesator care permite plata cu criptomonede încă din 2015. In acest context este natural să integrăm opțiunea de plată cu eGold, lucru care ne permite să rămânem în avangarda tehnologiilor de plată și ne pregătește pentru un viitor descentralizat” a spus Antonio Eram, CEO Netopia Payments.

Ce (știm că) urmează pentru Elrond și Maiar?

  • Zilele trecute, într-un articol de blog, CEO-ul Elrond, Beniamin Mincu, a anunțat că urmează câteva opțiuni foarte interesante: vom putea să schimbăm monedele între ele, se vor integra monede stabile (paritate de 1 la 1 cu dolarul – BUSD, sau paritate 1 la 1 cu monede europene – EUR, CHF, SEK, NOK, DKK), vom putea să împrumutăm sau să oferim cu împrumut monede (pentru care o să primim „dobândă” și alte câteva funcționalități prin care vom avea mult de câștigat. Toate astea fac parte din modulul DeFi (Decentralized Finance – Finanțe Descentralizate), dezvoltat de Elrond, care va începe să fie pus în valoare începând cu ziua 95 de hiper-creștere.

Pentru cei care nu știu, suntem într-o perioadă de 100 zile de hiper-creștere, și abia suntem în ziua 67. Mai avem o treime. Și am primit și câteva vești din viitor – nu ne vom opri la cele 100 zile. Urmează apoi, din anunțurile echipei, o nouă fază de creștere.

Să ne gândim totuși puțin la astea 100 zile de hiper-creștere. Faceți un exercițiu și scrieți pe o foaie 100 de lucruri diferite pe care vreți să le faceți în următoarele 100 zile, care să vă ajute să creșteți. Să citiți o pagină pe zi de exemplu, să mâncați un măr în fiecare zi, poate să vă faceți patul în fiecare zi, să vă spălați pe mâini și înainte să mergeți la toaletă(țin eu mult la asta), să faceți (măcar) 2-3 flotări pe zi, să mergeți pe jos 3 km…Ați prins ideea. Chiar dacă nu scrieți(deși ar fi interesant), doar dacă facem acest exercițiu, ne dăm seama imediat că e chiar greu. Serios.

Acum, gândiți-vă ce înseamnă pentru o companie publică, cu o grămadă de ochi pe ea, să își asume 100 de zile de creștere, indiferent că vorbim de noi parteneriate (care mai întâi au fost discutate, apoi verificate și abia apoi puse în aplicare), noi funcționalități, lansare de aplicație, unelte noi puse în ecosistem, etc. Pe bune, vă dați seama ce nivel de profesionalism și muncă e acolo?

  • Inclusiv în interviul pentru Ziarul Financiar, Beniamin povestea despre planurile de promovare și intrarea în forță a aplicației Maiar în alte țări. Spunea că, atunci când intră într-o țară nouă, într-o perioadă foarte scurtă vor să ajungă la cel puțin 80% din populația activă, cu smartphone. Asta implică, la fel ca pentru România, traducerea aplicației și în multe alte limbi.

Și, dacă în România au demonstrat, pare că au planurile bine puse la punct și pentru extinderea globală. În special pentru că au repetat de foarte multe ori că cel mai important criteriu de creștere pentru Elrond îl reprezintă numărul de useri. Acum, referitor la cei 30.000 comercianți din România care pot accepta plata cu EGLD, vă puteți imagina ce înseamnă o scalare în alte 10 țări? Sau alte 100? Sau în (aproape) TOATE?

  • Card. Da. CEO-ul a anunțat public că în viitorul apropiat urmează să apară și un card pe care îl vom putea folosi pentru a plăti instant și simplu către comercianți. Și a spus-o în stilul autentic: e deja un lucru considerat de bun simț în industria asta.
  • NFT – Non Fungible Tokens. Nici nu știu cum să traduc în română. Să spunem că e vorba despre artă digitală. Este o nișă care înflorește extraordinar de mult și probabil e nevoie de un articol la fel de mare ca acesta. Pe scurt de tot, e vorba despre niște „proprietăți digitale”, sau un fel de semnătură digitală în blockchain asupra acestor „opere de artă”. Pot fi poze, pot fi melodii, picturi, video-uri, filme, personaje din jocuri, inclusiv mesaje pe twitter, etc, care nu există în mai mult de o unitate. Sunt unice. Și blockchainul practic certifică că tu ești deținătorul acelor asseturi.

Greu de digerat sau nu, la casa de licitații Christie’s a avut loc o licitație pe 11 martie 2021, unde s-a vândut o operă de artă(un astfel de NFT) pentru 69 milioane de $. „Opera de artă” este de fapt o colecție de poze, pe nume „Everydays – The First 5000 Days”, care conține toate imaginile pe care un artist(graphic designer), pe nume Beeple (Mike Winkelmann), le-a postat online începând cu anul 2007. Într-adevăr, printre clienții lui Beeple se află Louis Vuitton, Space X, Apple, Samsung, Nike, Coca-Cola, Adobe, Pepsi sau Sony Pictures. Prețul a fost plătit în cripto, cu ETH. Casa de licitații Christie’s este de 255 ani prezentă în piață și aceasta e o premieră. Mai jos poza de ansamblu a operei vândute:

Colajul foto “Everydays — The First 5000 Days”
Exemplu cu una dintre pozele din colaj

Mai sus vorbeam totuși de o operă de artă. Însă, pentru a vă face o idee, Jack Dorsey, fondatorul și CEO-ul Twitter tocmai și-a scos la licitație primul lui tweet (primul mesaj scris de el pe platforma Twitter) și, momentan, cea mai mare sumă licitată este de 2.5 milioane de dolari. Pentru următoarele 5 cuvinte: „just setting up my twttr”. Da, 500.000 $ pentru un cuvânt. 125.000 $ pentru o literă. Pare o nebunie. Și încă nu s-a încheiat. Dar, se întâmplă fix în zilele noastre.

Probabil că nu suntem toți artiști și sigur nu suntem fondatorul Twitter sau ceva asemănător. Dar chiar și plecând de la exemplele astea, nu cred că ne putem imagina unde poate să ducă această nișă și această integrare pe Maiar. Pentru că da, Elrond, prin Maiar, va aduce publicului larg posibilitatea de a deține, cumpăra, vinde sau dona aceste NFT-uri. Începând cu luna mai 2021.

  • Phase 3 (Faza 3) începe pe 5 aprilie. Am mulți prieteni care dețin EGLD și nu au apucat să îi pună la staking (adică să îi pună la lucru, să producă o „dobândă anuală”, cât timp își blochează monedele pentru securizarea rețelei). În momentul ăsta mulți sunt pe lista de așteptare, și chiar și așa primesc ca bonus o dobândă anuală de aproximativ 6%. Cantitatea minimă pentru a intra la staking sau în lista de așteptare este acum de 10 EGLD. Ei bine, începând cu 5 aprilie, vom putea pune la staking minim 1 EGLD pentru, ATENȚIE, undeva la minim 19.5% APY(annual percentage yield – acea dobândă de care vorbeam).

De ce cred că acesta va fi un moment foarte important? Pentru că acum, când scriu acest articol, aproape 55% din monedele existente(inclusiv cele peste 3 milioane care se află în lista de așteptare), sunt puse la staking, adică blocate în rețea. În traducere, asta înseamnă că e o încredere foarte mare în proiect și foarte mulți membri ai comunității prevăd un viitor tare pozitiv, fiind alături pe termen lung. Ei bine, vă imaginați ce înseamnă acest 19.5% anual? Mai ales că recompensa va fi primită zilnic. Și, în momentul în care vom strânge din recompense din nou minim 1 EGLD, îl vom putea adăuga și pe acesta la staking. Adică ceea ce Albert Einstein spunea că e a opta minune a lumii: dobânda compusă.

Dacă ar trebui să țin minte ceva din tot articolul, asta aș ține minte. Acest 19.5%. Pentru că primesc des întrebarea: tu la cât vrei să vinzi? O întrebare foarte bună. E normal să avem și o strategie de exit. Dar, să mai facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că vorbim de cazul meu. Vă povesteam în primul articol că, după ce am cumpărat acțiuni la Tesla în valoare de 30$, le-am vândut pentru 320$, cu ajutorul cărora am cumpărat la vremea aceea aproximativ 13 EGLD(care azi valorează cam 2000$ – că tot v-am făcut curioși în titlu). Cu 19.5% pe an, la cei 13 EGLD, ar însemna vreo 2.5 EGLD pe an. Dacă 1 EGLD valorează astăzi aproximativ 150$, și prețul s-ar păstra, asta ar însemna că aș primi anual vreo 375$. Adică lunar vreo 30$ să zicem.

De ce aș vinde „vaca”, când m-aș putea bucura de „lapte”? Dacă, să zicem, din planurile pe care le are compania, și din datele/faptele pe care deja le vedem, din adopția care crește de la zi la zi, în câțiva ani, 1 EGLD va valora 1000-1500$? Din staking-ul meu anual, din cei 13 EGLD, asta nu ar mai însemna 30$ pe lună. Ar însemna vreo 200-300$ lunar. Cât o chirie pe o garsonieră, să zicem. Oare, de ce aș vinde ce dețin? Nu mai bine aș încasa acea „dobândă”? Dar poate nu se întâmplă în câțiva ani. Ci în mai mulți. Sau în mai puțini. Sau poate față de exemplul de mai sus, cineva are mai mulți EGLD. Evident, nu vorbim de un sfat financiar, ci doar de un exercițiu de imaginație.

Sau, normal că sunt șanse ca acest exercițiu de imaginație să nu devină niciodată realitate. Dar, să știu că cele mai mari companii din lume investesc de ani de zile în tehnologia blockchain, și de curând unele dintre cele mai mari companii publice din lume – listate la bursă, deja cumpără efectiv Bitcoin sau Ethereum la valori și de valori despre care ne e greu să le înțelegem, și eu am citit și știut despre asta, și am stat deoparte, nu cred că mi-aș putea-o ierta vreodată.

Toată încrederea asta pe care am căpătat-o în echipă, în planurile lor, în viziunea lor – pentru că până acum au și livrat tot și chiar mai mult decât au promis, și asta a strâns și o comunitate tare numeroasă și foarte implicată, mă face să cred că dacă am dreptate, s-ar putea să fie un pariu tare frumos pe termen mediu și lung. Și, dacă nu o să am dreptate, serios, pot dormi pe pernă cu gândul că am investit 30$ în Tesla, și apoi am investit 320$ în Elrond și m-am înșelat. Dar, cu siguranță aș regreta mult mai mult să știu într-o zi că avusesem dreptate, dar am stat deoparte.

Concluzii

Apropo de ce am scris mai sus, cu democrația asta tot vedem cum își dă cu părerea și câte un nea Ion, instalator, despre un proiect de genul ăsta, construit pe blockchain, de o super echipă de creiere, mulți foști olimpici, chiar internaționali. Știm povestea, sunt interese mari la mijloc, să ne ia banii, și că suntem prea mici noi. Și, după cum am văzut și pe câteva grupuri, nea Ion, a cumpărat și el EGLD de 200 lei când era 200$ o bucată și acum când e la 150$ zice că n-a făcut și el 200 meleoane și că nu e treabă serioasă. Nea Ion ăsta, e tot nea Ion ăla care e supărat pe Simona Halep că a pierdut în sferturi cu Serena Williams, și băgase și el la pariuri 30 lei, pe mai multe seturi, nu că l-ar fi interesat victoria Simonei.

Și oricum, are el câteva sfaturi și despre cum ar fi trebuit să joace. Știm deja, nea Ion e creierul din spatele Simonei, nu atâtea mii de ore de antrenament și norocul nostru să ne fi născut români, și, în cazul ăsta cu Simona să ne dăm și noi mari, că e de-a noastră. Sau cu UiPath. Sau cu Hagi. Sau cu Elrond. Apropo, chiar n-am nimic cu „nea Ion”. Cel puțin cât timp își vede de instalațiile lui acolo și nu ne ia și cu politica, și cu vaccinul, și cu Bil Gheitz Gates și cu microciparea, și cu fotbalul, sau, mai nou, cu blockchainu’ ăsta.

Da, cred în democrație, dar nu mă bazez pe fiecare părere întâlnită, pentru că, ne place sau nu, conform unui studiu, în anul 2020, top 20 de căutări pe Youtube în România au fost următoarele:

Top cautari in Romania
Ar fi frumos ca toți cei care investesc în proiect să se și documenteze despre Elrond. Din păcate, se documentează despre altceva 🙂

Și de aia zic că suntem atât de norocoși. Pentru că un asemenea proiect putea să plece de oriunde din lume. Dar am avut noi șansa asta, să plece de aici, din România, construit 100% de o echipă de români. Și am putut să aflăm din timp de el. Și să citim în română despre ce face proiectul ăsta. Și să ascultăm tot felul de interviuri pe la Buhnici, Andi Moisescu, Dragoș Stanca, Ziarul Financiar, și multe altele, tot în română. Și să ne facem o idee. Că oricum n-am înțeles tot, e pentru că nu e deloc un proiect simplu.

Dar, cei care am plecat pe fir, am avut și încă avem oportunitatea asta, să ne urcăm în trenul racheta Elrond. Și chiar dacă, e la fel ca în poza aia de mai sus, și nu am urcat toți în rachetă pentru tehnologie, hai să avem decența să nu ne mai dăm așa cu părerea despre toate. Și să spunem așa, mai uman și reținut, domne, nu știu ce să zic că nu mă pricep, dar dacă proiectul ăsta a ajuns în top 30 din peste 8000 la nivel mondial, cu o capitalizare de peste 2 miliarde de $, o face el ceva. Promitem că mai citim până data viitoare și ne străduim să avem o părere mai în cunoștință de cauză.

Am mai mulți prieteni și cunoscuți care au cumpărat și ei EGLD. Unii mai devreme, alții mai târziu. Unii de sume mai mici, alții de sume mai mari. Și uneori, (mă) mai întreabă. Ce face Egoldu’, mai crește sau mai scade? Să mai iau? Să vând? Nu știu, pe bune. Că nu sunt Nostradamus. Dar v-am mai zis stresat de atâtea ori, am mai scris un alt articol mega cuprinzător, cu o grămadă de link-uri în el, video-uri și interviuri scrise, de unde chiar vă puteți face o idee. Ați citit? Ah, nu, că era cam lung. Dar, am văzut așa că vorbește toată lumea, și m-am băgat și eu. Eu zic, că atunci când investești în ceva, fie și câteva sute de lei, să nu mai spunem de la mii de lei în sus, păi pui mâna și te informezi. Că ești răspunzător/oare de ce faci cu banii și timpul tău.

Ce a mai amintit Beniamin de curând. Tot despre prieteni de-ai noștri, care intră repede, sunt tare entuziaști și pierd bani. Cum fac asta? Încercând să fie traderi. Adică să vândă la un preț și să cumpere mai multe monede apoi la un preț mai mic. Pe bune? Meseria de trader, pentru că e o meserie, este una foarte grea, durează ani de zile până să devii profesionist(și nu e obligatoriu să ajungi) și, eu personal, am câțiva prieteni traderi. Nu știu nici unul dintre ei, care, înainte să devină profitabil, să nu fi pierdut bani, nopți, liniște și altele asemenea. Respect foarte mult această meserie, dar nu e pentru oricine. Și circulă o vorbă, pentru cei care se află la început: „cumpără sus și vinde jos”. Evident că e o glumă (proastă), nu e indicat să facem așa, dar istoria se repetă.

Așa că cel mai bun sfat, înainte să investești în ceva(despre orice am vorbi – în special într-un domeniu care e nou pentru noi), este să îți faci temele despre acel proiect. Să citești despre echipă, despre proiect în sine, despre planurile pe care le au, despre lucrurile reușite sau mai puțin reușite, și evident să urmărești ce s-a întâmplat în ultimele luni/ani. Mai ales în cazul de față, că e plin de informație, în special în română. Și atunci, îți asumi că investești(sau nu) într-un proiect pe termen lung, pentru că ai luat tu decizia în cunoștință de cauză, și nu din FOMO (fear of missing out – frica de a pierde).

În final, repet ce am scris mai sus. În acest articol nu ofer sfaturi financiare sau de investiții. Dacă totuși decizi că vrei să intri în lumea asta, vreau să întăresc primul sfat: Nu investi mai mult decât îți permiți să pierzi. Răzvan Munteanu, cel care a co-fondat Stakeborg – alături de Vlad Mercori, spunea la un moment dat, referitor la Bitcoin, ceva de genul ăsta:

Dacă nu poți dormi noaptea pentru că Bitcoin a scăzut cu 20%, înseamnă că ai alocat acestor monede prea mult din rezervele tale financiare. Criptomonedele sunt extraordinar de volatile. Se mișcă foarte mult în ambele direcții. E obligatoriu să fim capabili să trecem cu bine peste volatilitate. Dacă știm că nu suntem prea confortabili la fluctuații mari/foarte mari de preț, cel mai bine ar fi să nu alocăm o sumă foarte mare din averea noastră în această categorie. Dacă am aloca, să zicem, 20% din averea noastră acestei categorii, și prețul ar scădea cu 20%, asta s-ar traduce cu o scădere de doar 4% a economiilor noastre. Dacă prețul ar scădea cu 50%, asta s-ar traduce într-o scădere a averii noastre cu 10%. Faceți voi niște calcule și alocați-vă niște procente care v-ar face să vă simțiți confortabil.

Și apropo, băieții ăștia doi de care am vorbit mai sus, Vlad și Răzvan, oferă (probabil) cea mai bună educație în zona crypto din România. GRATIS. Dacă nu v-ați abonat la newsletter-ul lor – The Crypto Insider, nu știu ce mai așteptați. De 2 ori pe săptămână, un super rezumat pe înțelesul tuturor, au ajuns deja la numărul 15 și vă recomand (aproape obligatoriu), să vă abonați instant și să le citiți pe toate cele 15. Și chiar dacă sunteți abonați și le-ați citit pe toate până acum, reluați-le. Sigur mai (re)învățați ceva. Vă spun din experiență. În plus, urmează Stakeborg Talks, pe Youtube.

Cum intru și eu în Elrond?

După ce am mai tot scris și pe facebook și pe insta despre zona asta, mulți oameni mă întreabă cum fac să intre și ei. Dar cel mai important, cum fac să iasă? Care sunt pașii să transforme leii/euro în crypto și invers, cum transferă lei/euro în contul lor bancar?

Păi, în afară de aplicația Maiar, de unde putem cumpăra direct printr-un procesator de plăți, așa cum am scris mai sus, și probabil în curând vom putea și vinde direct, eu folosesc conturi pe 2 exchange-uri, unul românesc și un al doilea din afară pentru mai multe opțiuni. Ambele mi-au câștigat încrederea de-a lungul timpului și nu m-au dezamăgit când am avut de făcut un schimb.

1. LDV Crypto Exchange (link aici)*. Este un exchange 100% românesc. Îl cunosc personal pe CEO-ul și fondatorul Marius Morra, care este foarte activ în zona asta și foarte deschis în a oferi ajutorul. Pentru suport, îi găsiți inclusiv pe Telegram. Te înregistrezi pe site-ul lor, îți faci un cont, e foarte ușor de folosit platforma, e disponibilă și în română, au chiar și o super aplicație. (Probabil) e cea mai bună soluție pentru cineva care e la început de drum.

2. Binance (link aici)*. Este cel mai mare exchange din lume, nu am avut niciodată probleme cu ei, și găsiți foarte multe perechi de schimb. La fel ca în cazul LDV, și Binance este tradus în limba română și are o aplicație foarte tare.

3. Coinbase (link aici)*. Recomand în special pentru cei care sunt în US. Ei nu pot folosi Binance. Atenție: EGLD (încă) nu este pe Coinbase. Nici nu e un anunț oficial în sensul ăsta. Dar, pentru cei din US, un cont tot e bun 🙂

Atunci când vreți să vă activați contul pe un exchange e nevoie să treceți printr-un proces de KYC (know your customer – cunoaște-ți clientul), proces care este obligatoriu atât pentru bănci cât și pentru aceste exchange-uri, pentru ca autoritățile să fie sigure că nu se efectuează tranzacții dubioase/teroriste, etc. Acest proces presupune validarea indentității, validarea contului bancar, etc., și e nevoie să treci prin etapa asta o singură dată, la validarea contului. În cazul LDV depozitul minim este de aproximativ 100 lei. La Binance de aproximativ 10$.

*Disclaimer: Pentru toate exchange-urile am lăsat link cu referral. Ce înseamnă asta? Că dacă folosești acel link când îți faci cont, din comisionul pe care platformele ți-l iau ție, primesc și eu un procent. La Binance, am putut să setez ca din procentul pe care îl cedează ei jumătate să meargă la mine și jumătate să se întoarcă la tine.

Dacă nu vrei să folosești link-urile mele de referral, nu e nici o problemă, poți să intri direct pe platformele respective, îți faci cont și tot comisionul rămâne la ei, nu mai vine nimic la mine. Iar în cazul Binance, nici la tine. Sau, o altă recomandare, dacă ai un prieten care te-a mai învățat despre crypto și simți tu așa că e un om etic, poți să îi ceri lui/ei un link de referral, sau alte sfaturi în zona asta(despre securitate și cum se folosesc platformele, nu sfaturi financiare)

Nu este recomandat să îți lași fondurile într-un exchange, oricare ar fi, ci mai bine să le muți într-un portofel la care ai tu acces la cheile private. Poate să fie unul gratuit sau, și mai indicat, un cold wallet. Găsești multe info despre asta. Doar pleacă pe fir, caută. Știu că v-am tot zăpăcit cu asta, dar căutați, citiți mai mult.

Închei cu o experiență personală: îmi amintesc că prin 2014-2015, verificam prețul unui Bitcoin(era câteva sute de dolari), aproape zilnic. La fel cum citeam presa. Devenise un obicei. Niciodată, dar niciodată în perioada aia nu mi-a trecut prin cap să și cumpăr ceva. Măcar de 10$. Să fiu și eu implicat. Vai, ce bine mi-ar fi prins acum. Să nu mai zic să fi cumpărat de 10$ pe lună. Sau pe săptămână!? Aș fi făcut DCA – dollar cost averaging (o medie de cumpărare raportată la dolar). Un exemplu în sensul ăsta aici:

Traducerea tweet-ului de mai sus: „Nu am cumpărat niciodată un Bitcoin întreg. Astăzi dețin 1.06254 Bitcoin. Cum? Am cumpărat de 50$ în fiecare zi de sâmbătă începând cu 3 februarie 2018 (în 3 ani și 3 zile)”.

Pentru cei care ați înțeles mai bine ce (poate) face proiectul Elrond și vi se pare că un EGLD(sau 10, sau 100) costă mai mult decât vă puteți permite, gândiți-vă cum ați putea să vă folosiți de DCA-ul din exemplul de mai sus.

Dacă ai ajuns până aici și ți-a adus valoare acest articol, poți contribui pentru a susține articole viitoare. Primesc bacșis filantropie în EGLD aici: erd19vem47anpplkug7t4ws73wc4ua9nsspg84shcsg4rhgapfw63vyquupsqp

Cu prietenie,

Endi

People reacted to this story.
Show comments Hide comments
Comments to: Ce s-a mai întâmplat după ce am vândut acțiunile Tesla și am cumpărat Elrond de cei 300$?
  • martie 23, 2021

    Imi place ce citesc aici. Bravo Endi!

    • aprilie 16, 2021

      Albert, și mie îmi place ce citesc zilnic la tine pe insta. Mulțumesc mult. Keep up! Let’s 100x

Comments are closed.