De ce sunt optimist?

Înainte de primul tur am tot auzit (motive pentru care să nu fiu optimist): că dacă Nicușor Dan ar fi urmat să intre în turul doi, ar fi fost singurul candidat (dintre cei cu șanse reale să intre în turul doi), care în finală nu l-ar fi putut bate pe George Simion.

Că nu are notorietate în afara Bucureștiului. Că puțini PNL-iști l-ar vota și cu siguranță niciun PSD-ist n-ar face-o, șamd.

Și când zic am tot auzit, nu înseamnă că am auzit așa, doar pe stradă și la piață. Am văzut-o rostogolită în foarte multe bule, inclusiv (fie cu mantă fie direct), din gura unor oameni pe care îi apreciez. Care, recunosc, m-au făcut să am îndoielile mele. Dar am rămas totuși optimist!

Înainte de turul 1

L-am văzut pe Moise Guran cum 1) și-a exprimat câteva luni la rând nemulțumirea vis-a-vis de neasumarea lui Ilie Bolojan de a forța o candidatură și 2) i-a tot bătut obrazul lui Nicușor apropo de „auto-propunerea asta a lui [care] subminează destul de serios discuțiile perfect democratice de găsirea a unui candidat comun al partidelor pro-europene, un candidat nu pentru el însuși ci care să ne scoată pe noi ca țară din fundătura izolaționist-fascistoidă în care am intrat.„

La fel, Cristian Tudor Popescu a declarat (salut asumarea) „m-am decis cu cine voi vota în primul tur. Am de ales între Nicușor Dan și Crin Antonescu. Consider că acela care are prima șansă de a-l învinge pe candidatul românoșilor MîRGA este Crin Antonescu.„

După turul 1

Când am văzut procentul luat de Simion, a continuat sentimentul ăsta de apocalipsă. De parcă totul era decis. Pentru că, 1) dpdv matematic nu (prea) se vedeau șansele și 2) dpdv emoțional, dacă cineva părea că putea convinge românii, numele lui era Simion, nu Nicușor.

Cătălin Tolontan scria că „Nimeni n-a revenit de la o diferență de 1,9 milioane de voturi. Niciodată în istoria democrației românești, un candidat care a câștigat turul 1 la distanță de 1,9 milioane de voturi, precum George Simion în fața lui Nicușor Dan, n-a fost răsturnat în turul 2.„

Gigi Becali a început să-și numere sacii din căruță: ”Pe 18 martie [Simion] mi-a dat mesaj: ”Nea Gigi am nevoie de tine în turul doi cu Nicușor Dan”. I-am spus: Dacă o să ai noroc să intri cu Nicușor Dan vei fi din nou băiatul meu. Mai are nevoie de mine? Nu mai are, e deja președinte”, a spus Becali.

De ce am rămas totuși optimist?

Pentru că, în capul meu, Nicușor era de fapt singurul care ar fi avut șanse. Oricare dintre Antonescu și Ponta în finală cu Simion m-ar fi făcut să simt că iar am de ales răul cel mai mic.

Mulți, foarte mulți alți oameni au simțit același lucru. De exemplu Oana Gheorghiu i-a mulțumit lui Crin Antonescu „pentru [că și-a dat arama pe față cu] această postare (din 7 mai, 3 zile după primul tur). Mi-a confirmat instinctul — acela care mi-a spus că, dacă ar fi intrat în turul 2, nu l-aș fi putut vota. Ar fi fost pentru prima dată când aș fi ales să nu votez deloc.„

Pe 9 mai, am ieșit la marșul pro-Europa. De la km 0 din Piața Universității spre Piața Victoriei. Nu știu dacă aș fi ieșit dacă era Antonescu ori Ponta în finala cu Simion, în locul lui Nicușor. Poate aș fi ieșit. Dar sunt sigur că pe fața mea s-ar fi citit frică și nu speranță.

Dar, mergând printre oamenii de la marș, m-am simțit optimist. Erau părinți și copii. Bunici. Adolescenți. Oameni normali. Nu se țipa, nu se urla. Nu simțeai ură. Simțeai încredere! Nu simțeai că ești acolo împotriva cuiva. Simțeai că ești acolo pentru cineva!

Simțeai că în sfârșit ai șansa să alegi pe cineva care merită. Sigur, cu bune și cu rele. Nicușor e departe de a fi perfect. Evident că ar fi fost ideal normal să comunice mai bine în ultimii 4 ani din fotoliul de primar general.

Sigur că mulți dintre noi am fi vrut să se întâmple mai multe și mai repede. Doar că de cele mai multe ori avem obiceiul ăsta nefericit de a supraestima ce putem face într-un an și de a subestima ce putem face în 10 ani.

Nu îi fac eu bilanțul cu ce a (și nu a) făcut la primărie. Dar pot să observ că a reușit să aibă majoritate (fără un partid în spate). De la primul mandat până azi.

Pentru a avea o majoritate stabilă, e nevoie să mai lași de la tine. E nevoie să fii diplomat, (cât se poate de) echidistant și să îți respecți partenerii. Cred nu doar că nu ne vom face de râs cu un astfel de președinte, dar chiar ne vom simți reprezentați!

România polarizată

În ultimele două săptămâni, printre românii din țară și cei din afară, s-au simțit exact două energii: aia bună, că ai cu cine și ailaltă, mai puțin bună!

Când sunt întrebat pe ce se bazează optimismul meu, amintesc un cumul de fapte:

• De la prima singura confruntare, până la prezența neîncetată a lui Nicușor peste tot, inclusiv în studio-uri neprietenoase și fuga lui Simion de români și jurnaliști;
• De la sentimentul că un candidat unește românii prin decența și echilibrul lui (Nicușor), până la sentimentul că celălalt îi dezbină (Simion) prin amenințări precum Ce mă fac cu voi, individual?
• De la calmitatea (care vine din pregătirea profesională) de care dă dovadă Nicușor, până la aroganța cu care Simion țipă și devine violent când e în afara subiectului;
• De la educația lui Nicușor (vezi video-call-ul între el și Macron de azi) până la penibilul în care singur a intrat Simion (vezi interviul din Franța de aseară);
• De la toate meme-urile cu Nicușor erou și până la cele la cele cu scaunul gol, a fost marketing, fugem, ori concluzia fără perdea a lui Micutzu (eu înțeleg harneala);
• De la influențarea intenției de vot în favoarea lui Simion, coafându-l artificial cu milioane de $ pe Polymarket, până azi, când, în cele din urmă, nu au mai ținut pasul;

Astea sunt doar câteva lucruri care îmi arată că sunt șanse duminică. Doar că nu se va întâmpla fără să ieșim într-un număr record la vot! Am exemplificat mai jos:

Cum arată cifrele?

În turul 1 din 2014, au votat 9.7 milioane oameni. Adică 53,18%;
În turul 2 din 2014, au votat 11.7 milioane oameni. Adică 64,11%;
În turul 1 de acum 2 săptămâni, au votat 9.5 milioane oameni. Adică 53,21%;
În turul 2 de duminică, 18 mai: Cred că dacă vom fi peste 11.5 milioane de români la vot, Nicușor Dan va fi președintele României! Însă, deși depinde de noi toți, depinde în special de TINE! În primul rând să vii la vot și apoi să nu vii singur/ă!

Te rog doar să te uiți puțin pe cifrele astea și să mai spui cuiva despre ele!

Nicușor a spus în conferința de presă din prima zi de după turul 1, două lucruri:

i) Sunt foarte optimist;

ii) Nu negociez voturile oamenilor cu ceilalți candidați sau cu partidele pentru că nimeni nu are mai mult decât un vot, al lui personal. Celelalte sunt ale românilor și românii nu mai vor ca voturile lor să fie negociate și mutate precum sacii de cartofi;

În afară de faptul că ne-a (re)dat încrederea după prima singura dezbatere, Nicușor a unit societatea românească cât de mult a putut (în măsura în care s-a lăsat unită). A continuat să ne repete că e optimist, a continuat să livreze zi după zi, dezbatere după dezbatere, temă după temă!

De asta avem nevoie în România. Să credem în șansa noastră, în primul rând. Așa cum omul Nicușor Dan a avut încredere în șansa lui. Și ne-a făcut și pe noi să credem. În el, în români și în România! Dar nu singuri și izolați. Ci împreună. În Europa și în NATO!

Să ne înțelegem: deși sunt optimist, nu înseamnă că nu sunt îngrijorat. Mai e cale lungă! Și tot ce am scris mai sus atârnă de numărul celor care vom fi prezenți la vot!

În plus, începând de luni, chiar dacă îl vom avea președinte pe Nicușor, toți oamenii nemulțumiți de ce s-a întâmplat în ultimii 35 ani și care văd salvarea în Simion, vor fi tot aici. Și va trebui să (re)construim punțile dintre noi. Dar despre asta într-un alt articol!

Nicușor, mulțumesc că ne-ai dat încredere!

Mie și nouă, ceilalți oameni de bine! Avem încredere în tine! Avem încredere în români! Avem încredere în România! Avem încredere în Europa!

Nu va fi ușor, va fi Nicușor! HAI LA VOT!

Cu prietenie,

Endi Ungureanu